FRA a lansat un program de pregătire a tinerilor atleți

FRA a lansat un program de pregătire a tinerilor atleți
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele Federației Române de Atletism, Sorin Matei, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că forul condus de el a lansat un program de pregătire a tinerilor atleți pentru cursele pe distanțe lungi și foarte lungi (de la 3.000 de metri la maraton).

"După aceste Campionate Mondiale, pentru noi nu urmează o pauză. Încercăm, în plus față de strategia pe care FRA o are, un proiect care să fie alături de noi și să finanțeze și alte probe, cele de la 3.000 de metri până la maraton, pe care le-am considerat niște probe speciale. De-alungul întregului an, am încercat și am reușit să deplasăm la competiții toți sportivii care au îndeplinit baremul forului internațional, iar, de acum, vrem să ne ocupăm și de probele lungi și foarte lungi", a spus Sorin Matei.

Președintele federației de atletism a precizat că scopul acestui proiect este participarea unui număr cât mai mare de sportivi români la competițiile importante. "Este un proiect în care se va pune accentul pe pregătire, însemnând cantonamente, pe un sprijin medical deosebit, pe teme de educație, iar ca finalitate se va baza pe participarea sportivilor la competiții importante. Domnul Brendan Reilly se va ocupa în special de acest proiect", a afirmat Matei.

Brendan Reilly este președintele companiei Boulder Wave, care a fost înființată pentru a pregăti atleți și antrenori din întreaga lume. În istoria sa, compania a sprijini aproximativ 3.000 de sportivi și antrenori și s-a concentrat în special asupra alergătorilor pe distanțe mari. În ultimii ani, Boulder Wave a colaborat cel mai mult cu federațiile de atletism din România și Japonia.

Brendan Rilley a prezentat pe ce se bazează programul de pregătire a tinerilor sportivi din România. "Sunt prezent aici pentru a lansa, alături de FR Atletism, un nou proiect care va oferi o mână de ajutor noii generații de alergători români și pentru a le oferi șansa să ajungă la cel mai înalt nivel din lume. Lucrez la acest program de aproximativ doi ani, iar astăzi putem lansa acest proiect dedicat noii generații de atleți din România. Pentru început, vom selecta 6-10 sportive cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani, urmând ca acestea să participe la competiții puternice și să beneficieze de cele mai bune condiții de pregătire. De asemenea, costurile vor fi suportate de sponsorul principal al acestui proiect, iar la rândul său, sponsorul va impune o serie de condiții pentru sportive, cum ar fi participarea la competițiile organizate de acesta", a spus Rilley.

Președintele companiei Boulder Wave a precizat că îi cunoaște foarte bine pe atleții români, care au obținut rezultate remarcabile la cursele pe distanțe lungi. "În ultimii 10 ani a fost o plăcere pentru mine să lucrez cu sportivii români și să-i ajut să se antreneze pentru marile competiții internaționale. Toată lumea știe că România are o istorie fabuloasă în ceea ce privește rezultatele remarcabile ale atletelor sale, iar aici le-aș aminti pe Gabriela Szabo, una dintre cele mai mari campioane din istoria Olimpiadei, Anuța Cătună, Lidia Șimon și Constantina Diță, care au cucerit atâtea titluri la probele de maraton și semimaraton", a adăugat Brendan Rilley.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera suspectului peste care a intrat în casă
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera suspectului peste care a intrat…
Adrian Mutu și Daniel Niculae la Hermannstadt, Marius Măldărășanu la Sepsi?!
Adrian Mutu și Daniel Niculae la Hermannstadt, Marius Măldărășanu la Sepsi?!
Ileana Sterp, în lacrimi de ziua ei. Ce s-a întâmplat la restaurant între sora lui Culiță și Daniela Iliescu i-a surprins pe toți! Și logodnica artistului a început să plângă | VIDEO
Ileana Sterp, în lacrimi de ziua ei. Ce s-a întâmplat la restaurant între sora lui Culiță și Daniela Iliescu i-a…
Cum l-a descris presa din Tunisia pe Laurențiu Reghecampf, după anunțarea noului contract
Cum l-a descris presa din Tunisia pe Laurențiu Reghecampf, după anunțarea noului contract
OFICIAL | Laurenţiu Reghecampf a semnat
OFICIAL | Laurenţiu Reghecampf a semnat
Fiica lui Leonard Doroftei a dat verdictul, după ce a părăsit Canada pentru România:
Fiica lui Leonard Doroftei a dat verdictul, după ce a părăsit Canada pentru România: "E cea mai mare diferenţă" |…
Actor celebru, diagnosticat cu cancer la doar 47 de ani. Anunțul șocant: „Am cancer colorectal”
Actor celebru, diagnosticat cu cancer la doar 47 de ani. Anunțul șocant: „Am cancer colorectal”
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
Cum a fost surprins Irinel Columbeanu, după ce a chemat psihiatrul la azil! Imagine total neaşteptată cu milionarul ajuns falit
Cum a fost surprins Irinel Columbeanu, după ce a chemat psihiatrul la azil! Imagine total neaşteptată cu milionarul ajuns falit
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul monden lui Mincu și…
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul monden lui Mincu și…
Viața la bloc 2024. Administratorul asociației de proprietari este obligat. Trebuie să verifice în fiecare lună
Viața la bloc 2024. Administratorul asociației de proprietari este obligat. Trebuie să verifice în fiecare lună
Mama lui Cristian Cioacă, convinsă că Elodia este în viață:
Mama lui Cristian Cioacă, convinsă că Elodia este în viață: "Într-un loc izolat, pensiunea familiei sale". De ce ar fi…
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Cel mai bun mouse pentru jucătorii de titluri eSports
Cel mai bun mouse pentru jucătorii de titluri eSports
Germania vizează găzduirea Jocurilor Olimpice din 2040: Scholz promite sprijin
Germania vizează găzduirea Jocurilor Olimpice din 2040: Scholz promite sprijin
Noul SUV Suzuki Vitara este interensat... DETALIUL care însă ar putea bloca vânzările
Noul SUV Suzuki Vitara este interensat... DETALIUL care însă ar putea bloca vânzările
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
×